Locuri pe care trebuie sa le vizitezi intr-o excursie in Brasov

brasov

Brasov este o destinatie vizitata de zeci de mii de turisti anual, iar acest lucru nu este de mirare. Cu fel si fel de obiective istorice, culturale si naturale si cu peisaje de o frumusete ce te lasa fara grai, taramurile brasovene sunt printre cele mai incantatoare locuri pe care le poti gasi la noi in tara.

Avand foarte multe obiective turistice de mare interes, nu este usor sa planifici o excursie in Brasov. Prin urmare, pentru a-ti simplifica aceasta sarcina, noi iti recomandam cateva locuri pe care sa le adaugi in itinerariul de calatorie:

Piata Sfatului. Primul loc in care poposesc toti turistii care ajung in Brasov este Piata Sfatului. Datand din epoca medievala, de cand era un loc popular pentru targovetii si negustorii sasi si secui, Piata Sfatului este astazi unul dintre cele mai importante obiective turistice din oras si, totodata, unul dintre cele mai populare locuri de promenada pentru localnici, gazduind deseori evenimente culturale si artistice.

Braşov : [Turnul Negru şi Biserica Neagră] [material iconografic ...

Biserica Neagra. Este considerata a fi simbolul Brasovului, fiind cea mai recunoscuta cladire din oras. Biserica poarta acest nume deoarece in anul 1689, din cauza unui imens incendiu ce a cuprins intreg orasul, o buna parte din constructie a luat foc, lasand pe zidurile ramase o culoare inchisa, aproape neagra. La inceputuri, lacasul purta hramulul Sfantei Maria, ulterior insa s-a acceptat aceasta noua denumire.

Biserica Neagra se mandreste cu cateva recorduri: este cea mai mare constructie sacrala din tara, adaposteste cea mai mare colectie de covoare orientale de pe Batranul Continent, iar in turnul sau se gaseste cel mai mare clopot din Romania, acesta avand o greutate de circa 6000 de kg.

Strada Sforii. Un alt loc ce nu trebuie ratat intr-o excursie in Brasov este Strada Sforii, cea mai ingusta strada din Europa, masurand o lungime de 90 de metri si o latime ce variaza intre 111 cm si 135 cm. Cu o vechime de cateva sute de ani, aceasta straduta avea sa fie puntea de legatura intre strada Cerbului si strada Porta Schei.

Tampa. Celebrul munte de mici dimensiuni, Tampa, este un alt loc foarte celebru pe care il viziteaza turistii ce ajung pe meleagurile brasovene. Putini stiu insa ca padurea sa, considerata arie protejata, adaposteste 35% din speciile de fluturi din Romania. Recomandam cu toata caldura o drumetie pe potecile Tampei atat pentru a te bucura de flora si fluturii sai, dar si pentru a ajunge in varf, de unde vei admira panorama superba a orasului.

Castelul Bran. Cunoscut in randul strainilor sub denumirea de Castelul lui Dracula, Castelul Bran este un obiectiv turistic spectaculos, cu o istorie interesanta si cu numeroase mistere fascinante in spate. Avand legatura mai mult cu Regina Maria decat cu Dracula, castelul ascunde cateva incaperi fascinante si holuri secrete, gazduind, de asemenea, mai multe lucruri ale familiei regale romane.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *